Actualizata la 01.11.2020

Legea 448/2006

Art. 78 

(1)Persoanele cu handicap pot fi încadrate în muncă conform pregătirii lor profesionale şi capacităţii de muncă, atestate prin certificatul de încadrare în grad de handicap, emis de comisiile de evaluare de la nivel judeţean sau al sectoarelor municipiului Bucureşti.

(11)Pentru integrarea persoanelor cu handicap în muncă, angajatorii asigură accesul acestora la ocuparea unui loc de muncă adaptat, după caz, în conformitate cu potenţialul funcţional şi capacitatea de adaptare a acestora.

(12)Persoanei cu handicap i se garantează egalitatea de şanse în prestarea activităţii şi i se asigură accesibilizarea locului de muncă şi adaptarea sarcinilor în conformitate cu potenţialul său funcţional.

(2)Autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puţin 50 de angajaţi, au obligaţia de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puţin 4% din numărul total de angajaţi.

(3)Autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap în condiţiile prevăzute la alin. (2), plătesc lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap.
Autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap în condiţiile prevăzute la alin. (2), pot opta pentru una dintre următoarele obligaţii:

                                    

            

a)să plătească lunar             către bugetul de stat o sumă reprezentând salariul de bază             minim brut pe ţară garantat în plată înmulţit cu numărul de             locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap;

        
            

b)să plătească lunar             către bugetul de stat o sumă reprezentând echivalentul a             minimum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în             plată înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au             angajat persoane cu handicap, iar cu suma reprezentând diferenţa             până la nivelul sumei prevăzute la lit. a) să achiziţioneze,             pe bază de parteneriat, produse sau servicii realizate prin             activitatea proprie a persoanelor cu handicap angajate în unităţi             protejate autorizate.

            

        


(4)Fac excepţie de la prevederile alin. (2) instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională.

(41)[textul din Art. 78, alin. (4^1) din capitolul V a fost abrogat la 01-sep-2017 de Art. I, punctul 2. din Ordonanta urgenta 60/2017]

(5)Monitorizarea şi controlul respectării prevederilor art. 78 alin. (2) şi (3) se fac de către organele fiscale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscala.

Inapoi